Microsoft Ignite 2025. Era agenților AI a început.

19 Noiembrie 2025 Timp de citire: 6 minute

Microsoft Ignite 2025 a debutat cu prezentarea unui paradox: deși AI-ul este cel mai rapid val de adopție tehnologică din istorie, rata de succes a proiectelor și valoarea livrată efectiv sunt încă reduse. Judson Althoff, noul CEO al diviziei Microsoft Commercial, care a deschis evenimentul, a explicat că paradoxul este alimentat de nealinierea dintre business și IT, de problemele practice legate de calitatea și raționalizarea datelor, dar și de faptul că inteligența artificială nu este aplicată acolo unde poate, cu adevărat, să schimbe regulile jocului.

Tocmai de aceea merită să ne uităm atent la ce propune Microsoft organizațiilor și utilizatorilor care vor să joace în liga „Frontier” și să transforme AI-ul într-un real accelerator al performanței.

Agentul 365: versiunea 007 a Microsoft, dar cu superputeri pentru AI

Microsoft Ignite 2025

IDC estimează că până în 2028 vor exista 1,3 miliarde de agenți AI, iar Microsoft vine cu o propunere clară pentru a-i gestiona eficient: „Agentul 365 este planul de control pentru agenții AI”. Ideea de bază este: dacă vrei să gestionezi eficient agenți AI, folosește aceeași infrastructură, aceleași aplicații și mecanisme de securitate pe care business-ul tău le utilizează deja. În loc să fie tratate ca entități separate, agenții AI devin practic conturi de utilizator, ușor de gestionat prin Agentul 365, indiferent dacă au fost creați cu platforme Microsoft/terțe sau framework-uri open-source.

Disponibil prin programul early-access „Frontier” pentru inovații AI, Agent 365 adună într-un singur loc tot ce ai nevoie pentru operarea, securizarea și administrarea acestora – de la Microsoft Defender, Entra și Purview, la aplicațiile Microsoft 365 și Microsoft 365 Admin Center.

Cum te ajută

Noii agenți AI lansați la Microsoft Ignite 2025 & Copilot Chat

Prin același program de early-access „Frontier”, companiile pot accesa noi agenți AI preintegrați cu toate instrumentele de securitate și guvernanță din Agent 365.

Bine de știut: Microsoft a anunțat și noi agenți dedicați pentru Word, Excel și PowerPoint (numiți „agent modes” și similari cu agenții AI deja existenți în Office). Aceștia vor fi disponibili direct din Copilot Chat, o altă nouă funcție în Microsoft 365 Copilot.

Vestea bună este că, potrivit Microsoft Ignite 2025 Book of News, Copilot Chat va fi disponibil și utilizatorilor fără licență Microsoft 365 Copilot.

Noi funcții AI și Microsoft Copilot

Windows adaugă noi funcții Copilot și AI (preview), pentru simplificarea interacțiunii cu AI-ul.

  • Ask Microsoft 365 Copilot în Click to Do – trimiți texte/imagini direct în Copilot fără să schimbi aplicația.
  • Ask Microsoft 365 Copilot în File Explorer Home – dai click pe orice fișier pentru a primi asistență și insight-uri direct în Explorer.
  • Windows Search cu Microsoft 365 federation – descrii ce cauți și găsești fișierele dorite local sau în cloud.
  •  „Hey Copilot” – vorbești, la propriu, prin comenzi vocale cu Copilot în Microsoft 365 fără să schimbi aplicațiile sau ferestrele.

Work IQ, Fabric IQ și Foundry IQ oferă context agenților AI

Work IQ, Fabric IQ și Foundry IQ sunt layere de inteligență din ecosistemul Microsoft AI, care ajută agenții AI să înțeleagă ce fac utilizatorii, unde să găsească informații și ce înseamnă datele de business.

E util să știi și că Microsoft rebranduiește serviciile Azure AI, Logic App Connectors și serverele MCP drept Foundry Tools, oferind un set complet de instrumente pentru crearea și gestionarea agenților AI dintr-o singură interfață (Microsoft Foundry).

Azure Cobalt 200: performanță maximă pentru aplicații cloud-native

Tot la Microsoft Ignite 2025 a fost lansat și Azure Cobalt 200, următoarea generație de procesoare Cobalt, care oferă performanță cu până la 50% mai mare față de anteriorul Cobalt 100. Procesorul dispune de mai multe nuclee, cache mai mare și memorie mai rapidă, fiind construit pe arhitectura Arm de ultimă generație. Azure Cobalt 200 integrează și Azure Boost, lansat la Microsoft Ignite 2023, și este cea mai eficientă platformă de calcul Azure din punct de vedere al consumului de energie.

Update-uri Windows 365 Link, primul dispozitiv Cloud PC conceput pentru Windows 365

Windows 365 Link va fi disponibil, începând din februarie 2026, și în Belgia, Finlanda, Irlanda, Italia, Polonia, Singapore și Spania, pe lângă cele 13 țări unde a fost deja lansat. În primul trimestru al anului viitor, dispozitivul Cloud PC va primi în plus alte câteva actualizări importante: va permite pairing-ul dispozitivelor Bluetooth încă din experiența out-of-box (configurarea inițială), va oferi branding personalizat pentru chiriaș (inclusiv fundal, logo și nume pe ecranul de conectare) și va da departamentului IT posibilitatea de a recupera un dispozitiv folosind o imagine de recuperare bare metal.

Alte noutăți de la Microsoft Ignite 2025 pe care merită să le știi

Microsoft Ignite 2025
  • Copilot Studio simplifică dezvoltarea și gestionarea agenților AI enterprise. Noile funcții includ agent evaluations (teste automate care evaluează performanța agenților în scenarii predefinite) și monitorizare în timp real cu soluții de securitate precum Microsoft Defender sau platforme terțe, și prin Microsoft Entra Agent ID.
  • Microsoft integrează modelul Sora 2 (OpenAI) în Microsoft 365 Copilot (in „Create”), permițând generarea rapidă de clipuri video din prompturi și înlocuirea imaginilor din proiecte cu conținut AI.
  • Agenții AI din canalele Microsoft Teams se pot integra prin MCP cu aplicații și agenți terți, precum GitHub, Asana și Jira (în preview). Ei pot prelua automat informații din aceste platforme și pot programa întâlniri pentru planuri de remediere.  
  • Windows 11 introduce noi funcții de recovery (în preview din prima jumătate a lui 2026) pentru a reduce downtime-ul: administrare unificată prin Intune, restaurare point-in-time pentru revenire rapidă la un status stabil și cloud rebuild pentru reinstalarea completă a sistemului unui PC.
  • Power Apps beneficiază de nou workspace asistat de agenți AI, unde utilizatorii pot planifica, modela date și genera aplicații direct din chatul Copilot.
  • Security Dashboard pentru AI, aflat în preview, oferă o imagine clară și centralizată asupra riscurilor și posturii de securitate asociate AI. Soluția adună într-un singur loc semnalele de risc din Defender, Purview și Entra, creează un profil unificat al riscurilor AI și furnizează recomandări generate de Security Copilot, astfel încât organizațiile să poată gestiona și reduce mai rapid riscurile.

„AI nu mai este un experiment, era agenților AI a început oficial”, a subliniat Judson Althoff în cadrul Microsoft Ignite 2025. Evenimentul, desfășurat între 18 și 21 noiembrie, prezintă cele mai noi tendințe și perspective despre viitorul AI. Pentru a afla mai multe despre produsele lansate, accesează pagina Microsoft Ignite 2025 sau urmărește NOD Academy pe social media.

Articole asemănătoare