Like Us
Follow UsLa noi nu funcționează zicala „Cum îți așterni așa dormi”. De această dată nici nu ne-am așternut, dar nici n-am apucat să dormim unde trebuia.
Totul a început la discuția de seară, în timp ce ne uitam după cazarea de a doua zi. Se anunța o zi relativ echilibrată pe traseu, deși destul de friguroasă în prima parte. Planul era să ajungem la Lupeni, să ne cazăm acolo, să ne tragem sufletul, ca apoi să pornim luni dimineață către Odorheiu Secuiesc, în ultima zi de traseu din acest sezon.
Se lăsa cu total răsfăț în locația respectivă, cu acces la spa, piscină, saună, ciubăr etc. Raiul pe pământ, ce să mai, în special pentru niște bicicliști transpirați ca noi, după o tură consistentă.
Micul detaliu care a făcut diferența a fost tocmai localitatea în care trebuia să ne oprim, Lupeni. Partea haioasă în România, deși am putea-o privi ca o lipsă de imaginație în anumite cazuri, este că avem localități cu același nume, în județe diferite. Lupeni, de exemplu, mai există și în județul Hunedoara, nu doar în Harghita.
Dacă v-am făcut să zâmbiți, bănuiesc că știți deja ce a urmat. Noi aveam cazarea rezervată la Lupeni de Hunedoara și NU la Lupeni de Harghita. Adică la doar 4 ore și ceva de mers cu mașina, în total altă direcție, într-un alt județ. Ia, apucă-te sâmbătă seara și găsește dacă poți cazare pentru 5 hăndrălăi pe nepusă masă.
Reconfigurare traseu atunci, mai ales că aveam stabilită cazarea la Odorheiu Secuiesc. Altă localitate cu același nume clar nu mai există în România. Am făcut calculul, hai că se mai pot face încă vreo 20 de kilometri până la Odorheiu, după ce reușim să ajungem la Lupeni de Harghita. Aveam un deja vu din sezonul de anul trecut, când în ultima zi am adăugat încă o etapă, să putem ajunge mai repede cu o zi la Tășuleasa.
Au urmat 56 de kilometri, cu vreo 1754 elevație adunată și un total de 9 ore pe traseu. Ziua de ieri ne-a rupt și la propriu, și la figurat. Partea pozitivă este că am terminat cu o zi mai repede cei 280 de kilometri de Via Transilvanica pe care îi aveam în plan pentru acest sezon. 300 făcuți, mă corectează Ciprian.
Ne-a rupt și elevația. Am avut nenumărate porțiuni de drum, care ne-au chinuit foarte mult, fiind nevoiți să împingem efectiv la biciclete, din cauza pantelor extrem de abrupte. Tot chinul a meritat cu vârf și îndesat, traseul de la Praid la Lupeni (încă o dată) de Harghita fiind unul dintre cele mai frumoase și spectaculoase drumuri de Via Transilvanica făcute până acum.
Priveliștile și panoramele la 360 de grade, accesibile doar celor care ajung pe platou după câteva ore bune de urcat continuu, îți confirmă faptul că nu există țară mai frumoasă decât România. Nici pozele sau filmările nu pot descrie în totalitate spectacolul naturii ce ți se așterne în fața ochilor.
Odată ajunși la Lupeni (de Harghita, da!), mai aveam un obiectiv de bifat pe traseu: statuia „Inima lui Iisus„ de pe vârful Gordon, punctul terminus – cel puțin ca simbol – al sezonului 2 de Tehnologia unește România. Adică 4 kilometri de urcare din Lupeni (știți acum care, da?), pe un drum cu pietre și șleauri. Noi i-am zis Golgota, că fix așa arăta. Uscat, arid, nemilos, pieptiș, bolovănos.
Pentru că nu era destul de provocatoare urcarea noastră, ne-a ajutat din plin și un grup de călăreți pe motoare, cu vreo 3 motociclete enduro și un ATV. Puținul oxigen pe care-l mai aveam la dispoziție a fost schimbat instantaneu într-un cocktail de eșapament, ulei ars și praf înecăcios.
Cu toate înjurăturile de rigoare, care oricum nu ne-au ajutat la nimic, am reușit să ajungem la „Iisus cel Luminos”, statuia realizată din fier și oțel inoxidabil, care se înalță impunător la 22,5 metri pe dealul Gordon.
Mantia sa, alcătuită din 4 straturi de tablă, împreună cu brațele larg deschise într-un gest protector, evocă celebra siluetă a „Cristosului Mântuitor” (Cristo Redentor) din Rio de Janeiro, Brazilia. În interiorul monumentului din Lupeni, se află o scară în formă de spirală, care urcă până la nivelul capului statuii, oferind vizitatorilor o priveliște spectaculoasă asupra întregii văi.
Totul e bine când se termină cu bine și iată-ne ajunși la finalul aventurii de anul acesta pe Via Transilvanica. Ultima zi s-a încheiat cu succes și dureri prin toate părțile corpului. Nici pălinca de pere nu ne-a ajutat foarte mult, dar ne-a mai îmbărbătat puțin și am uitat de frig.
În schimb, fericirea pe care o simțim acum, că am reușit să ducem la capăt încă o secțiune importantă de Via Transilvanica, este de nedescris. Poți să-i spui dopamină sau doar bucuria aia autentică, atunci când îți iese ceva mai bine decât credeai. E acel moment în care zâmbești fără să-ți dai seama și realizezi că tot efortul depus a avut sens.
Până data viitoare se știe: Like, Share & Clopoțel!
Și Cale Bună să avem, și voi, și noi!
PS: Am împins la ele ieri, pe niște pante pe care de-abia puteai să le urci cu picioarele. Nu s-au lăsat nici ele și nici noi. Fără ele nu puteam să ajungem la perfomanța de a număra încă aproape 300 de kilometri făcuți pe Via Transilvanica.
Bicicletele Pegas vă stau la dispoziție să descoperiți România și prin pedalat. Codul VIAPEGAS este valabil până la sfârșitul anului și vă asigură 10% discount la orice bicicletă Pegas.
