T.U.R. pe Via Transilvanica. S2. Ziua 2 – de la Bistrița Bârgăului la Bistrița

23 Septembrie 2025 Timp de citire: 6 minute

Astăzi a fost prima zi pe bicicletă din noul sezon. Dacă ieri ne-am făcut încălzirea mergând pe jos de la Tășuleasa până la Bistrița Bârgăului, astăzi era momentul să vedem dacă Pegas poate electriza potecile de pe Via Transilvanica.

Colegii noștri de la Pegas ne-au pregătit 5 Drumeți Dinamici, cum le zic ei. La început, eram puțin sceptici, gândindu-ne că nu aveam neaparată nevoie de o variantă electrică de bicicletă. Dacă tot am scăpat de urcările abrupte ale Bucovinei, ne-om descurca noi cumva și cu o variantă neelectrizată. Și totuși, ne doream să facem mai mulți kilometri din Via Transilvanica în acest sezon, drept pentru care am zis, OK, hai să vedem cum merge.

Dragii noștri, nu că merge sau cum merge. Zboară, căluțule, zboară! Cam asta este senzația. O să încercăm să nu fim foarte exuberanți în descrierile care urmează, nu de alta, dar chiar trebuie să încercați cel puțin o dată senzația de completă libertate, pe care ți-o poate da un căluț zburător de la Pegas.

Când ne-am urcat prima dată pe Drumeț Dinamic, am simțit că nu doar pedalăm, ci suntem parte dintr-o revoluție. Nu una zgomotoasă, ci una tăcută, care se strecoară prin păduri, urcă dealuri și coboară poteci cu o eleganță mecanică ce-ți oferă siguranță. Un brand cu rădăcini adânci în cultura bicicletelor românești, Pegas a avut încredere că poate oferi o experiență cu stil mersului pe două roți. Și se pare că i-a ieșit.

Traseul de astăzi nu a fost foarte complicat, dar a pus la încercare toate funcțiile unei biciclete de la care îți dorești să te bazezi la un drum mai lung. Drumul de la Bistrița Bârgăului până la Bistrița le are pe toate. Vreo 42 de kilometri cu schimbări de altitudine și mai multe tipuri de drum: de la asfalt până la grohotiș, covor foios de frunze și uscături, coborâri cu multă piatră și șleauri făcute de ploi.

Un lucru este sigur, Drumețul nostru nu se teme de natură. Este un hardtail cu roți de 29’’ x 2.4 – o alegere care nu este deloc întâmplătoare. Dimensiunile oferă stabilitate și tracțiune, iar când te afli pe un trail cu pietriș sau pe o potecă umedă de pădure, simți că bicicleta nu doar te urmează, ci te ghidează.

Referitor la greutate, da, știm că cei 24 de kilograme pot atârna greu în anumite situații precum căratul de scări sau săritul gardului – Costin știe. 😊 În schimb, aceleași kilograme combinate cu greutatea biciclistului oferă mai multă stabilitate la coborâri sau pe drumuri pline cu pietre.

Astăzi, Drumeții au fost testați pe drumuri forestiere blânde, dar și pe urcări mai abrupte, iar de fiecare dată, ne-au surprins de cât de bine se comportă. Furca RST Alpha cu cursă de 120 mm absoarbe denivelările cu o grație care face ca drumul să pară mai lin decât este în realitate.

Tehnologia aleasă de Pegas pentru decapotabilele sale electrice nu te lasă la greu. Transmisia Shimano 1×9 cu schimbător Alivio și caseta 11-36T este simplă, dar eficientă. Nu ai nevoie de mai mult când ai un motor Bafang de 250W, care te împinge cu blândețe pe urcări. Amplasat pe roata din spate, motorul nu te face să simți că ești tras, ci că ai un partener de drum care te susține exact când ai nevoie. Frânele hidraulice Shimano MT201 sunt precise și sigure – un detaliu esențial când cobori în viteză pe teren accidentat.

Dacă vorbim despre electrice, telefoane, mașini sau biciclete, toată lumea ciulește urechile când se strigă : Autonomia, autonomia! Drumețul Dinamic se bucură de o baterie integrată în cadru, cu o capacitate de 16,75 Ah și 603Wh. Adică mai mult decât suficientă pentru o zi întreagă de aventură sau vreo 100 de kilometri sprințari. Celulele LG garantează fiabilitate, iar designul integrat păstrează estetica curată și modernă, de-a dreptul atractivă.

Este clar că Pegas nu a reinventat roata. În schimb, a creat o combinație extrem de reușită, cu tehnologie fiabilă și cu un raport calitate preț imbatabil, din punctul nostru de vedere. Drumețul nostru Dinamic te face să te îndrăgostești de libertate, de vântul care-ți mângăie părul, de kilometri pe care-i poți face cu un minim de efort, de priveliștile pe care ți le poate așterne în fața ochilor după ce ai reușit să urci primul deal, fără să respiri ca locomotiva.

Tehnologia nu te înstrăinează de natură, ci te apropie de ea. Iar Via Transilvanica este drumul potrivit pentru a te bucura de libertate, de locuri, de oameni. Noi te așteptăm cu mare drag pe Drumul care unește, pe jos sau cu bicicleta.

Și dacă ai nevoie de o motivație în plus, până la sfârșitul acestui an, beneficiezi de 10% discount la prețurile deja reduse de Biciclete Pegas, aplicând codul VIAPEGAS.

Până data viitoare, se știe: Like, Share & Clopoțel!

Și Cale Bună să avem, și voi, și noi!

Articole asemănătoare