Like Us
Follow UsSomn ușor, vise plăcute și hai la Tășuleasa! Cam așa se termina ultima transmisiune pe grupul de WhatsApp al nebunilor frumoși de la NOD, cu doar câteva ore înainte de ceea ce urma să devină un record de anduranță pentru majoritatea dintre ei
În principiu, planul era simplu. Era vineri seară și ne pregăteam să intrăm în lumea viselor la Poiana Negrii. Duminică se anunța ploaia, deci aveam o zi la dispoziție să ajungem la Tășuleasa, punctul final pentru tura pe care ne-am propus-o la începutul aventurii.
Cifrele erau de partea noastră. Aveam făcută o zi record ca maraton de kilometri, încă vreo 3 zile de semi-maraton, așadar cât de grei pot să fie încă vreo 38 de km pe hartă și ghid. “Easy peasy lemon squeezy”, după cum îi place colegului Florian să zică.
După deja clasicul “Mâine la ora 6:15, plecăm! Ne vedem jos la 6. Ca să plecăm la 6:30”, ne-am potrivit ceasurile și am adormit chinuiți de toate durerile de gambe, tălpi și bătături care ne încercau.
A doua zi, ora 7:30 deja ne oferea cele mai frumoase panorame ale Bucovinei, încă amorțită după o noapte răcoroasă, dar pregătită pentru o zi ce se anunța călduroasă. Cu tot aplombul din lume, ne-am continuat marșul triumfal.
„Măi, băieți, aveți ceva pentru măsele?” O întrebare care a apărut de nicăieri, dar care și-a găsit răspunsul imediat în sticla de afinată pe care o primisem de la ultima gazdă. Nea Ilie, cioban de profesie, ne-a făcut să luăm o pauză să-i numărăm mioarele și să ne jucăm cu câinii lui. Câteva sandviciuri pentru noii noștri prieteni patrupezi și sticla cu băutura aromată au rămas ca amintire a trecerii noastre prin Tătaru.
Ora 12 a venit, la fel și inevitabila „Mai e mult până la bere?”, pentru că deja căldura zilei își intrase în drepturi. Norocul nostru că am intrat în pădure, pentru o sesiune de stretching și coborât viteză printre brazii înalți ce stau ca graniță între Bucovina și Țara de Sus, lucru care ne-a făcut să mai amânâm întâlnirea cu motivația compusă din malț și hamei.
După vreo 22 de km de la răsăritul soarelui, iată-ne gâfăiți și transpirați la Lunca Ilvei, oficial puțin peste jumătatea drumului nostru către Tășuleasa. După o pauză de o oră, câteva ochiuri, brânză de casă, slană, cartofi, zacuscă și vișinată, am pornit optimiști pe ultima parte a traseului.
Ce e în spate, nu e în față. O zicală pe care se pare că am omis să v-o trecem în articolul de ieri cu vorbe de duh, dar care a devenit o realitate crudă foarte rapid. Expresia este foarte interesantă deoarece poate avea o dublă conotație: pozitivă sau negativă. Dacă stăm să ne gândim prin câte am trecut până acum și câți kilometri am făcut pe jos, este clar că suntem pe pozitiv: mult a fost, puțin a rămas. Dacă tragem concluziile acum, după ultima zi pe traseu, nici unul dintre noi nu se aștepta să fie atât de complicat.
Bucovina este precum o femeie frumoasă, de care te îndrăgostești iremediabil (am mai spus-o și o s-o repetăm). Te seduce cu o frumusețe sălbatică, îți oferă toată spectaculozitatea ei, lucruri ce te fac să o iubești și mai mult, pe măsură ce o descoperi. În momentul în care îți vei dori să o părăsești, dintr-un motiv sau altul, lucrurile se vor schimba radical. Îți va lua ultima picătură de energie pe care o ai, va face tot posibilul să te convingă să nu o abandonezi, pentru că în caz contrar, îți vei asuma consecințele.
Cei care n-au făcut traseul de la Lunca Ilvei la Tășuleasa vor spune că este o exagerare, o fantezie povestită frumos. E OK, le înțelegem punctul de vedere și îi așteptăm cu prima ocazie să descopere adevărul.
Primul deal de după marea evadare din Bucovina și proaspăta intrare în Țara de Sus este fix ca o sticlă de prosecco zdruncinată în sus și în jos, care explodează de îndată ce i-ai mișcat lița ce strânge dopul. POOC! Spumă, spumă și iar spumă. Cam așa și urcarea primului deal, cu multă transpirație, elevație, aer inspirat și expirat, plus un unghi de abordare extrem de dificil pentru sedentarii de birou, ca unii dintre noi. Mesajul din vârful Golgotei? Ușor poate oricine. A comentat cineva? Noi nu, că nu mai aveam aer.
Încă o serie de urcări și coborâri, plus soarele care dădea semnale că ar vrea să se retragă la culcare, ne-au făcut și mai dificilă misiunea. Frumoase păduri în culori de vis tomnatic, dar parcă nu ți-ai dori să te prindă înserarea printre ele.
Totul este bine când se termină cu bine, căci așa s-a felicitat pesemne soarele după o zi plină de aruncat raze, lumină și căldură peste toate vietățile din această parte a lumii. Și iată-ne cu un GPS ce ne păcălea cu cei 8 km rămași de făcut, o beznă și o liniște din filmele lui Hitchcock, pe un drum forestier luminat doar de frontalele amețite.
Ultimii 4 kilometri s-au auzit până la Tășuleasa, cu toate răcnetele, strigăturile, chiuiturile, karaoke-le de tot râsul și fluierăturile care se adunau pe metru pătrat. Toate astea, sub o boltă senină și plină de stele, vădit deranjate de vacarmul făcut de 6 nebuni printre brazii înalți.
44 de kilometri, 1300 m elevație și 13 ore de mers efectiv, au reprezentat nota de plată pentru durerile picioarelor, tălpilor, gambelor, genunchilor, umerilor, spatelui, mușchilor cunoscuți și redescoperiți în ultima zi de traseu.
Noroc cu prietenii de la Tășuleasa, care ne-au primit cu brațele deschise, cu generozitate, bucurie și multă căldură sufletească, la fel cum îi primesc pe fiecare călător care le calcă pragul să-și tragă sufletul după un drum lung.
Până data viitoare, hai cu Like, share & clopoțel!
Cale bună să avem, și voi, și noi!
