Infrastructura pentru comunicatii, Stiri

Fight for your right to wireless!

05 November 2019

 

Un înțelept contemporan a spus că una dintre cele mai mari temeri ale generației actuale este semnalul Wi-Fi slab. Deși „diagnosticul“ sună anecdotic, dependența de rețelele wireless este o realitate curentă în companiile ale căror angajați utilizează serviciile Cloud (Office 365, Slack, DropBox, Google Drive etc.) și aplicațiile mobile pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu. Numărul „dependenților“ crește de la o zi la alta și, oricât de „nelimitate“ ar fi ofertele de Internet mobil, acestea nu reușesc, încă, să egaleze performanțele rețelelor Wi-Fi. Iar apropiata lansare a standardului Wi-Fi 6 va ridica ștacheta și mai sus.

Pentru majoritatea IMM-urilor și instituțiilor publice care nu au resurse și competențe în domeniu, instalarea și gestionarea unei rețele Wi-Fi reprezintă o mare bătaie de cap. Și asta din cauză că soluțiile Access Point „entry level“ sunt prea limitate și nu asigură disponibilitatea și securitatea necesare, iar cele din gama enterprise sunt prea complexe și costisitoare. Tocmai pentru a adresa această nișă de piață neglijată până acum, Aruba a lansat noua serie de Access Point-uri Instant Onspecial concepute să fie accesibile, simplu de instalat și gestionat, sigure în exploatare și capabile să asigure protecție avansată.

Concret, iată câteva dintre avantajele competitive ale echipamentelor de la Aruba:

Prețul – fiind vorba de categoria întreprinderilor mici și mijlocii, criteriul financiar rămâne un element important în luarea deciziei de achiziție. În cazul Aruba Instant On, prețul este unul dintre punctele forțe, fiind net mai avantajos decât cel al altor soluții AP de pe piață. În plus, nu există taxe de licențiere și nici costuri ascunse, totul fiind la vedere.

Ușurința în utilizare – pentru aproape orice administrator IT implementarea și gestionarea unei rețele Wi-Fi reprezintă o bătaie de cap continuă. Crearea de sub-rețele, asigurarea securității și disponibilității pentru un număr mai mare de utilizatori, extinderea ariei de acoperire sunt probleme de zi cu zi, atât în organizațiile mari, cât și în companiile cu 30-40 de angajați. Aruba Instant On excelează și la acest capitol – este simplu de instalat, durează doar câteva minute și nu necesită competențe tehnice avansate pentru realizarea configurărilor. În cazul în care clientul nu se descurcă, acesta beneficiază de 90 de zile asistență telefonică gratuită și 1 an de „free suport“ pe chat, 24×7, serviciile putând fi extinse la cerere, contra-cost.

Administrarea și monitorizarea se pot face la fel de simplu prin intermediul aplicației mobile dedicate (disponibilă pe Android și iOS) sau prin a unui portal Web (Cloud-based). Practic, administratorul poate realiza managementul rețelei wireless de oriunde s-ar afla, ceea ce îi crește libertatea de mișcare, viteza de intervenție – în cazul apariției unei probleme în rețea – și eficiența operațională.

Suportul pentru dezvoltarea afacerii – operațiunile de extindere a rețelelor Wi-Fi pentru a acoperi mai multe locații și/sau un număr mai mare de utilizatori reprezintă o provocare. În cazul Aruba Instant On, clientul nu trebuie decât să conecteze un alt AP Aruba la cablul ethernet sau să îl introducă în rețea folosind tehnologia proprietară Smart Mesh, restul operațiunilor fiind realizate automat. Tehnologia Smart Mesh este responsabilă și pentru asigurarea disponibilității rețelei – atunci când un AP nu mai este funcțional, un altul preia automat încărcarea acestuia.

Rețelele Wi-Fi dezvoltate pe echipamente Aruba Instant On suportă până la 25 de AP-uri, iar un singur AP poate deservi până la 100 de echipamente active, prin urmare tehnologia Aruba oferă acoperire pentru orice IMM sau instituție publică de dimensiune mică sau medie.

În plus, AP-urile Aruba Instant On sunt compatibile cu protocolul 802.11ac Wave 2, cel mai utilizat standard Wi-Fi la momentul actual care utilizează tehnologia Multi-User-MIMO, ce asigură transmiterea simultană a mai multor fluxuri de date către clienți/receptori multipli. 802.11ac Wave 2 este de trei ori mai rapid decât versiunea .11n, asigură mai multă bandă disponibilă și o mai bună distribuție a semnalului, ceea ce înseamnă extinderea capacității de suport a rețelei, respectiv posibilitatea deservirii mai multor utilizatori finali/echipamente mobile.

Securitatea garantatăAruba Instant On integrează funcționalități avansate de securitate, fiind compatibilă cu cel mai nou protocol de autentificare WPA3, dar și cu versiunea precedentă (WPA2). WPA3 oferă față de versiunea anterioară un nivel superior de criptare (folosește algoritmul de criptare AES de 192 de biți) și asigură o conectare mai facilă a echipamentelor fără display – prin intermediul funcționalității Easy Connect.

Totodată, WPA3 furnizează și un sistem îmbunătățit de autentificare și securizarea a rețelelor „Open“ ce permite companiilor să creeze facil rețele de tip HotSpot destinate vizitatorilor, protejate prin protocolul Simultaneous Authentication of Equal (SAE) și mecanismul suplimentar de criptare Opportunistic Wireless Encryption (OWE). Practic, folosind AP-urile Aruba Instant On, companiile pot realiza simplu și rapid sisteme de logare separate pentru angajați, clienți și parteneri în rețele multi-site.

Oferta extinsă – Seria de AP-uri Aruba Instant On, deși lansată de puțin timp, include deja 5 produse concepute să acopere mai multe scenarii de utilizare. Astfel, modelele indoor AP11, AP 12 și AP15 asigură lățimi de bandă de 1.167 Mbps, 1.600 Mbps și 2.033 Mbps și suportă până la 50, 75 sau 100 de echipamente active. Modelul AP11D este destinat birourilor mici, cabinetelor medicale, micilor magazine etc. și suportă până la 50 de conexiuni simultane. Aruba Instant On AP17 este un echipament destinat utilizării în spații deschise (terase, restaurante în aer liber etc.), fiind construit pentru a rezista la condiții speciale de temperatură și umiditate.

Companiile sunt din ce în ce mai dependente de capacitatea angajaților de a utiliza conexiuni mobile în condiții de securitate și disponibilitate garantate. Aruba Instant On este un Acces Point la fel de accesibil și simplu de utilizat ca un echipament „home-user“, dar care integrează funcționalități avansate din gama enterprise. Nu ai nevoie de competențe tehnice pentru a instala rețeaua, soluțiile Aruba Instant On fiind destinate și companiilor cu 5-10 angajați. Afacerea ta merită cel mai bun și mai fiabil Wi-Fi pe care l-a văzut vreodată.

© 2019 NOD Academy