Platforme de colaborare si eficientizare in organizatii, Stiri

Cum să garantezi autenticitatea documentelor utilizând Blockchain?

24 June 2021

Societatea umană se bazează pe documente. Oferte, propuneri, scrisori de intenție, contracte, garanții, brevete, articole, documentele stau la baza oricărei tranzacții între persoane fizice sau juridice. Autentificarea acestor înscrisuri a fost însă o provocare constantă, de la sigiliile regale lipite pe documentele medievale, până semnătura electronică contemporană.

Pe măsură ce digitalizarea schimbă modul în care producem şi utilizăm documentele, necesitatea trasabilității complete a datelor conținute acestora rămâne esenţială. Semnătura electronică şi acceptarea oficială a acesteia prin Legea nr. 455/2001 oferă doar o rezolvare parţială.

Utilizarea unei soluţii care să garanteze autenticitatea conţinutului unui document sau a unui fişier a devenit singura cale de a oferi partenerilor de afaceri încredere că informaţiile sunt reale şi pot susţine o decizie. Nu este însă un proces simplu, iar o astfel de soluţie trebuie să ofere:

Stocarea înregistrărilor într-o manieră imuabilă (care nu poate fi schimbată)

Evidenţa temporală exactă a momentul creării şi modificării unui document

Transparenţă şi audit public

Posibilitatea de a gestionat formate multiple (documente, imagini, fişiere audio/video)

Vorbim în esență despre un „notar electronic”, disponibil oricui, într-o manieră simplă şi la un cost accesibil. Un notar care să garanteze că documentele sau fişierele sunt autentice la nivel de conţinut, nu au suferit modificări şi pot fi utilizare cu încredere de părţile implicate.

Efectul blockchain

Tehnologia face diferenţa şi pe acest palier, iar astăzi soluţii precum Acronis Cyber Notary utilizează blockchain pentru a urmări, verifica şi garanta veridicitatea şi integritatea documentelor şi datelor conţinute. Serviciul dezvoltat de Acronis are la baza Ethereum blockchain, o tehnologie deja validată în domeniul monedelor virtuale, a cărei arhitectură garantează că verificarea autenticităţii este mereu posibilă şi elimină orice posibilitate de alterare sau fraudare a datelor.

Acronis Cyber Notary permite semnarea electronică a documentelor, autentificarea, garantarea veridicităţii inscrisurilor şi a existenţei acestora la un anumit moment în timp, verificarea şi identificarea oricăror modificări, validare independentă etc.

Aplicabilitatea soluţiei Acronis Cyber Notary este foarte extinsă, de la semnarea electronică a contractelor comerciale şi autentificarea documentelor notariale până la trasabilitatea documentelor fiscale (facturi) şi a drepturilor de proprietate intelectuală. Poate fi utilizată în orice industrie şi oferă nu doar un nivel ridicat de încredere în documente ci şi transparenţă în relaţie cu organismele de reglementare şi control, din diverse domenii de activitate.

Beneficiile utilizării Acronis Cyber Notary

Chiar dacă tehnologia care stă la baza serviciilor Acronis este complexă, beneficiile utilizării sunt uşor de înţeles, iar scenariile de utilizare numeroase. Cu ajutorul Acronis Cyber Notary, atât persoanele juridice cât şi cele fizice pot să:

Cu Acronis Cyber Notary, utilizatorii pot gestiona fiecare etapă din fluxul unui document, de la creare până la semnare şi expediere către multipli destinatari. Sistemul monitorizează şi înregistrează într-o formă imuabilă orice interacţiune şi o va expune transparent tuturor părţilor implicate. Livrat din cloud, serviciul este accesibil printr-o interfaţa web intuitivă şi poate fi integrat prin API cu multiple aplicaţii dedicate administrării documentelor şi înregistrărilor.

Acronis Cyber Notary permite semnarea, autentificarea şi trasabilitatea oricărui tip de date: documente, imagini, filme, muzica etc. După autentificarea unui document prin blockchain, orice persoană poate verifica veridicitatea, oricând şi după orice dispozitiv.

Pentru mai multe informații despre serviciile Acronis Cyber Notary sau solicitarea unui demo, contactaţi reprezentantul zonal NOD.

© 2021 NOD Academy