Infrastructura pentru comunicatii, Stiri

ASUS câștigă numeroase premii la CES 2021

28 January 2021

16 produse ASUS și Republic of Gamers au câștigat premii pentru inovare la CES 2021. Prezentate în cadrul celui mai mare târg din lume dedicat industriei IT, noile produse au primit aprecierile unui juriu format din specialiști cu expertiză în domenii de activitate, inclusiv ziariști, designeri și ingineri.

Câștigarea acestor premii subliniază angajamentul ASUS de a oferi experiențe incredibile pe piața consumer, prin design, inovație și performanță. Dar haideți să aflăm mai multe informații despre fiecare produs premiat în parte.

ASUS ZenBook Duo 14 (UX482)

Laptopul ZenBook Duo 14 este cel mai ușor portabil de 14 inchi din lume, ce este dotat cu un ecran secundar. Acesta din urmă are diagonala de 12,6 inchi, se poate înclina pentru o vizualizare mai bună și lucrează perfect cu ecranul tactil principal de 14 inchi.

ZenBook Duo 14 UX482 este un dispozitiv bazat pe platforma Intel EVO, satisfăcând astfel specificații solicitante cum ar fi Instant Wake (sub o secundă), o baterie de 70Whr pentru peste 11 ore de redare video, performanță sensibilă și suport pentru încărcare rapidă cu Thunderbolt 4, oferind 4 ore de utilizare cu doar 30 de minute de încărcare.

ASUS ZenBook Pro Duo 15 OLED (UX582)

ZenBook Pro Duo 15 OLED este un laptop ultraportabil revoluționar cu un ecran secundar ASUS ScreenPad Plus, prevăzut cu un nou mecanism ergonomic de auto-înclinare, care oferă utilizatorilor o experiență creativă perfectă și un unghi de vizualizare mai ergonomic decât oferea designul primei generații.

ASUS Zen AiO (A5400/A5200/A5401/M5401)

Calculatoarele all-in-one sunt preferate de utilizatorii care vor să scape de grija cablurilor. Aceste PC-uri all-in-one cu finisaje rafinate îmbină înalta performanță cu o estetică stilată, ceea ce le face perfecte pentru cei care apreciază designul bun alături de o performanță rapidă.

Cu variante de 23,8 inchi (pentru A5400/A5401/M5401) sau 21,5 inchi (A5200), ecranele NanoEdge au un raport ecran-corp de până la 93% pentru imagini captivante, iar Zen AiO își ridică toate standardele de performanță pentru categoria all-in-one.

ROG Zephyrus G14

Gamingul pe laptop nu a fost niciodată mai interesant ca acum. ROG Zephyrus G14 este echipat cu un procesor ce urcă în gamă până la AMD Ryzen 9 5900HS și un accelerator grafic GeForce RTX 3060. Ecranul Full HD poate avea o frecvență de până la 144Hz și este validat Pantone.

ASUS ZenBook Pro 15 (UX535)

Noul Zenbook Pro 15 este un laptop de 15 inchi solid și puternic pentru creatorii de conținut care nu pot să se despartă de munca lor. Ecranul avansat OLED 4K, acceleratorul grafic GeForce GTX 1650 Ti și exclusivul ASUS ScreenPad 2.0 creează o platformă de calcul care este pregătită pentru editarea grafică oriunde te-ai afla.

ASUS ZenBook Flip 15 (UX564)

ZenBook Flip 15 este un model ideal pentru cei care caută superlativul într-o formă polivalentă. Designul suplu și ultra-compact îi conferă lui ZenBook Flip 15 un uimitor raport ecran-corp de 90%. Cel mai recent procesor Intel Core de generația a 11-a și grafica NVIDIA GeForce GTX 1650 Ti accelerează productivitatea și creativitatea din mers.

Noul ecran tactil OLED 4K UHD al modelului ZenBook Flip de 15 inchi este validat PANTONE pentru acuratețea culorilor și este certificat TÜV Rheinland pentru operarea fără pâlpâiri și pentru emisii scăzute de lumină albastră.

ROG Phone 3

Telefonul de gaming ROG Phone 3 este un model de referință, creând o nouă subcategorie de smartphone-uri. Cu o rată de reîmprospătare a ecranului de 144 Hz, care oferă imagini cu adevărat captivante și butoane laterale cu ultrasunete, telefonul garantează experiențe gaming de excepție.

Chipset-ul Qualcomm Snapdragon 865 Plus are o răcire avansată suplimentară pentru a susține funcționarea la frecvențe ridicate, un lucru unic pe piața telefoanelor mobile, la momentul apariției.

Gamepad ROG Kunai 3

Gamepad-ul ROG Kunai 3 oferă cea mai captivantă experiență de gaming mobil grație design-ului său modular, care creează noi modalități de joc. Kunai 3 oferă senzația familiară și elementele de control ale unui controller pentru consolă pe un telefon mobil, fie că este folosit în mod independent în modul Gamepad sau este folosit în modul Handheld, atunci când este andocat.

Prin conexiunea sa USB-C la ROG Phone 3, gamerii pot să aibă experiența unor jocuri fluide și rapide, cu latențe apropiate de zero.

ASUS Pro WS WRX80E-SAGE SE WiFi

Placa de bază pentru stații de lucru ASUS Pro WS WRX80E-SAGE SE WiFi este proiectată să dezlănțuie puterea de calcul a platformei AMD WRX80 și suportă procesoare AMD Ryzen Threadripper PRO. Cu dimensiuni de 12 x 13 inchi (EATX), placa de bază este o soluție ideală pentru stațiile de lucru destinate afacerilor, precum și creatorilor de conținut, profesioniști sau entuziaști.

Un total de 7 sloturi PCIe Gen 4 x16, 3 sloturi M.2 și 2 porturi U.2 integrate asigură viteze de transfer și performanțe extreme, în vreme ce un număr total de 17 porturi USB oferă un set complet de opțiuni de conectivitate. Este echipată cu porturi duble de Ethernet 10Gb Intel X550-AT2 și WiFi 6 pentru transferul rapid al fișierelor de mari dimensiuni.

ASUS Mini PC PN63

Noul ASUS Mini PC PN63 este un mini PC ultra-compact și ușor, ideal pentru o largă gamă de utilizări, inclusiv pentru business și divertisment pentru acasă. Măsurând doar 120 x 130 x 55,5 mm, Mini PC PN63 se potrivește ușor în orice ambient, oferind performanțe foarte bune.

Suportul pentru până la 4 ecrane și porturile I/O cuprinzătoare – inclusiv un port Thunderbolt montat frontal – oferă conectivitate ultra-rapidă și versatilă pentru stații de andocare, ecrane și dispozitive de stocare.

ASUS ZenBeam Latte L1

ASUS ZenBeam Latte L1 definește un nou tip de proiector ASUS. Îmbină proiecția HD 720p cu performanța audio Harman Kardon într-un design compact, ușor și ultra-portabil, care este similar cu un pahar de cafea. Facilitează proiecțiile wireless pentru dispozitivele iOS și Android.

 

Cu o dimensiune maximă a proiecției de până la 120 de inchi și abilitatea de a se transforma cu o singură atingere în boxă Bluetooth, ZenBeam Latte este un dispozitiv portabil și versatil.

ROG Strix LC RX 6800 XT

Radeon RX 6800 XT este unul dintre cele mai puternice acceleratoare video construite vreodată de AMD. Entuziaștii PC-urilor din întreaga lume sunt deja familiarizați cu beneficiile unor sisteme de răcire cu lichid all-in-one pentru CPU-urilor lor, iar mulți dintre ei au adăugat sisteme similare chiar și plăcilor grafice, folosind kit-uri aftermarket pentru a atinge limitele performanțelor maxime de care sunt capabile GPU-urile.

ROG MAXIMUS XII Extreme

Performanțele deosebite ale plăcii de bază ROG MAXIMUS XII Extreme cu chipset Z490 derivă din abilitatea sa de a disipa energia termică dintr-un sistem high-end complet echipat. Temperaturile regulatorului principal de alimentare și ale celor secundare sunt administrate de o rețea mare de radiatoare ancorate pe o mască metalică care oferă masă și suprafață adițională de disipare. Dedesubt se află un VRM cu 8 faze compus din 16 etaje de alimentare TDA21490 (90 de amperi fiecare) pentru a lucra cu orice procesor montat pe platformă.

ROG Strix XG16

ROG Strix XG16 este un ecran de gaming de 15,6 inchi, care primește energia electrică și semnalul video printr-un cablu USB Type-C. Acesta dispune de un alt port HDMI pentru înaltă compatibilitate cu diverse platforme de jocuri, pentru ca utilizatorii să poată conecta XG16 la PC-uri, telefoane și console de jocuri. Designul cu baterie încorporată îi permite ecranului să lucreze timp de până la 3 ore fără alimentare externă.

ROG Swift PG32UQX

ROG Swift PG32UQX este un monitor de gaming Mini LED 4K cu gamă dinamică mare și o calitate ridicată a imaginii. Panoul său de 32 de inchi IPS 4K suportă o rată de reîmprospătare de 144Hz, cu o adâncime de culoare reală de 10-biți-per-pixel, culori precise cu un Delta E subunitar, 95% acoperire a spectrului de culoare DCI-P3 și luminozitate maximă de până la 1.600 de niți.

ROG Falchion

ROG Falchion este o tastatură mecanică wireless în format 65% proiectată pentru a schimba modul în care se joacă gamerii. Are un panou tactil interactiv și un capac inovator pentru carcasă, fiind și prima tastatură ROG cu iluminare RGB wireless Aura Sync. Tastele au capace ROG rezistente, fabricate din polibutilen tereftalat (PBT) și comutatoare Cherry MX RGB de producție germană, pentru apăsări precise și tactile.

© 2021 NOD Academy